sâmbătă, 25 decembrie 2010

De Crăciun...

Astăzi sărbătorim Crăciunul...adică: Naşterea Mântuitorului, venirea lui Moş Crăciun. Pe lângă cele două viziuni generale, mai există câteva. Pentru unii Crăciunul înseamnă familie, brad, colinde, pentru mulţi alţii înseamnă amintiri şi dorinţa unuei zile mai bune. 
Ne bucurăm cu toţii la un loc. Spiritul Crăciunului îşi face loc în sufletele celor care ştiu să-l preţuiească. Nici un Crăciun nu e la fel, dar e un  prag în an şi în viaţă, şi cred că trebuie să-i zâmbim indiferent dacă e ceea ce  ne-am dorit sau nu.
Bănuiesc că n-am fost şi nu prea sunt cuminte de când mă ştiu. dar moşul a fost de treabă şi anul acesta şi m-a făcut să mă simt din nou copil. Am făcut un om de zăpadă şi  am primit o jucărie de pluş :D ,dar am avut câteva surprize care mi-au amintit că am crescut totuşi...

Am un cadou de Crăciun pentru toţi, care ajunge şi foarte repede la voi.
E vorba de un cântec de iarnă şi dragoste. Cred că cele două merg bine mână în mână.

Se numeşte "Stele de oglindă".

Apropo...Clujul e fascinant iarna!
Vă doresc Sărbători Fericite, vă mulţumesc pentru gânduri bune şi vă îmbrăţişez...
:)

duminică, 19 decembrie 2010

Moş Crăciun vine şi la copiii defavorizaţi

Am fost acum 2 zile la centrul Arlechino pentru a-i învăţa pe copilaşii de acolo o colindă. Proiectul ne-a fost propus de Oana şi de Tudor Runcanu şi pentru mine e un prilej de a ajuta. 
... Copilaşii de acolo sunt în număr de 9 şi se remarcă fiecare prin câte ceva. Au venit să facem cunoştinţă pe rând, au vârstele cumprinde între 8 şi 17 ani, sunt cuminţi şi dornici să înveţe cât mai multe. Am stat şi i-am privit dansând. Unul dintre ei îl imită bine pe Michel Jackson:). Interesant e că vor cu toţii să se implice cât mai mult.
Ne pregătim de fapt pentru spectacolul lor de Crăciun, la care vor participa şi alţi copii, de la  centrele "Copilul Abuzat" şi "Perlino". Ne vom întâlni să-l chemăm pe Moş Crăciun în foaierul Teatrului Naţional, pe 21 decembrie. Acolo Teatrul de păpuşi "Puck" le va oferi o reprezentaţie după care împreună cu Mirona Pascu, Ionuţ Mangu şi Ioan Onişor vom susţine un recital de colinde şi cântece de iarna. Vor cânta si ei  colinde, vor dansa  şi în felul acesta se vor pregăti pentru venirea Moşului. În Parcul cu Mere li se vor  oferi cadouri la care puteţi contribui cu tot ce credeţi că le e de folos şi îi bucură. Cadourile voastre le puteţi lăsa la sediul "Asociaţiei pentru Performanţă şi Cultură", de pe strada Patriciu Barbu, nr.13, sau puteţi veni cu ele la eveniment.
Moşul vine la fiecare copil. Veniţi să-i vedeţi şi pe aceşti copii frumoşi. Au fost cuminţi şi merită mult mai mult decât le-a oferit familia.
Să  aveţi o zi bună!

vineri, 17 decembrie 2010

www Party

Aseară am cântat cu Maya în Gambrinus Live Stage la www Party şi vreau să strig în gura mare că mi-a plăcut la nebunie! Un pub plin de oameni, şi de fum ce-i drept (încă mă mai dor ochii), o atmosferă blog-eristă, elemente faine de ecleraj :D, tot ce trebe. Ar fi completat mult o susţinere şi o dezinhibare mai largă a publicului, dar, pe scenă a existat suficientă energie încât să-mi ajungă  să mă simt în largul meu. Aseară au mai fost pe scenă Mirona Pascu (ştiţi voi... vizitaţi www.mironeasca.com), Ovidiu Sîrb, Nicu Bendea.
Ţin să menţionez că Mishu Călian, Tudor Bădescu, Roland Kiss şi Sorin Zamfir sunt nişte colegi de nota 20 şi le mulţumesc pentru răbdarea pe care o au cu mine :P. 
Nu închei înainte de a-i ura lui Ionuţ Mangu "La mulţi ani". Ieri a mai întinerit cu un an. Să ne trăiască!Vizitaţi noul lui site :  www.ionutmangu.ro
Am furat nişte fotografii de pe ici pe colo.
Pentru unele dintre ele îi mulţumesc Biancăi Oltean, prezentă mereu cu aparatul pe la concertele Maya şi Trupa De Acoperire(Da,da..e roşcata aceea focoasă.:)
Şi pentru celelalte lui Fabian Gabor.










Să aveţi o zi faină. 
P.S. Deseară, concert Ionuţ Mangu şi Ioan Onişor în Puzzle, pe la 21.00 din câte ştiu eu...:D
Ne vedem acolo!

joi, 16 decembrie 2010

Simbolurile iernii: Omul de zăpadă

Iarnă...A venit bătând cu fulgii ei de nea în ferestrele mansardei mele. Şi nu sunt sigură de tot ce-mi va aduce, dar cu siguranţă a 19-a iarnă din viaţa mea e tema unui cântec pentru prieteni, pentru încredere şi linişte lăuntrică. Am descoperit-o în mirosul de morcov al unui om de zăpadă. 
Anotimpul acesta este plin de simboluri pe care vrem sau nu să le observăm. 
Azi vă povestesc despre Omul De Zăpadă.

Omul de zăpadă

O reprezentare a omului prin cea mai puternică apropiere a lui cu natura. Copiii adună zăpada, o îmbină bine şi obţin 3 bulgări mari, de regulă, de dimensiuni diferite, care reprezintă aparent corpul omului. Îi pun nasturi, pentru că avem nevoie de acoperire şi de căldură. Nici măcar zăpada n-are voie să îngheţe de frig. Se ataşează o crenguţă care reprezintă mâna. Dar, de obicei, omul de zăpadă are o singură mână, cea cu care oferă. El n-are nevoie să primească, ci doar să ofere spiritul Crăciunului. Capul este acoperit de o strachină grea, care îi ţine şi ea de cald. Şi în plus îi dă un aer special, în funcţie de tipul pălăriei. Cărbunii ţin loc de ochi. Orice om de zăpadă are dreptul să vadă, ca să te poată recunoaşte şi să poată face din ochi. Nasul lui e un morcov. Oferă pata de culoare şi sugerează o nuanţă a frigului asupra chipului său. Gura omului de zăpadă trebuie să fie o jumătate de cerc cu capetele în sus şi asta e o regulă! Farmecul lui stă în zâmbetul pe care îl oferă trecătorilor, care, dacă au timp şi atenţie, imediat îl vor imita.
Omul de zăpadă are rol de străjer, de clown, de prieten, de copil al iernii prezent peste tot. 
Şi, cel mai important rol al lui este acela de a ne pulsa creativitatea, bucuria, de a ne face să zâmbim şi să ne jucăm. Aşa descoperă iarna copilul din noi, care acum câteva ierni căuta cratiţe în magazia tatii sau în bucatăria mamei.

luni, 13 decembrie 2010

Unde mă găsiţi săptămâna aceasta

Zi de iarnă în adevărata ei sclipire. Ninge atât de pufos. Trebuie sa-mi exprim această mulţumire că a venit iarna şi în Cluj.
Pe săptămâna aceasta programul meu stă în felul următor:
În seara asta, la ora 22.00 la Azilul de la miezul nopţii, la Radio Cluj, este invitată trupa Maya. Să ne ascultaţi( www.radiocluj.ro )
Miercuri, 15 decembrie, de la ora 17.00 vă aşteptăm în Piaţa  Unirii la un concert de colinde cu Cenaclul Obs, după care, "Colindăm împreună" de la ora 19.00 la Clubul Cultural Studenţesc. Veţi asculta pe Ionuţ Mangu, Roxana Zăpârţan, Mirona Pascu, Ioan Onişor, Emeric Imre.Aaa...şi pe mine...:D
După ora 21.00 ne mutăm în Le General, pe Eroilor nr.18, la Pilula de folk, unde vom colinda de asemenea, împreună cu toţi cei care au cântat până acum în Clinica de miercuri.
Joi, 16 decembrie, Trupa Maya în Gambrinus Pub, alături de: Cristi Gog, Mirona Pascu şi Nicu Bendea.Mai multe detalii pe www.trupamaya.ro .

Ne vedem!
Dacă ieşiţi la bătaie în zăpadă, aveţi grijă să nu răciţi :).
O săptămână frumoasă!

marți, 7 decembrie 2010

Tolba cu folklung

Sara bună.Iată că mi s-a terminat sesiunea de plimbare prin Bucovina. O să încerc să vă relatez pe scurt excursia noastra concertistică de 5 zile :D. Vineri -zi de drum. Diferenţa de temperatură de vreo 15 grade. Ne-am trezit cu iarna în parbriz cam pe nepusă masă. Primul concert a fost la Suceava, la Fierărie. Mie una mi-a plăcut locul de cazare pentru că am cunoscut un căţel tare simpatic pe la recepţie. A fost ceva public, mai moleşit ce-i drept în prima parte a concertului, care şi-a revenit foarte bine pe parcurs. Am cântat alături de Ionuţ Mangu şi Ioan Onişor. Gazda serii a fost Adrian Beznă, care ne-a făcut surpriza de a-l invita şi pe Nicu Zota. În câteva cuvinte, Adi a fost "cu lupii laolalta" şi "a înhăitat" publicul :D, Nicu Zota a adus o notă de romantism întreţinută de atmosfera de penumbră fierărească, eu cu cântecele mele, şi-apoi împreună cu Ionuţ şi Ioan, şi cu stilul lor caracteristic. S-a cântat foarte mult, până spre 2 dimineaţa. Aşa de bine ne-am simţit că am mai rămas câteva ore în compania unor oameni deosebiţi. Paula ne-a făcut caricaturi şi îi mulţumesc.
A doua zi ne-am pornit am stat la o vorbă cu niste suceveni tare faini, Stefan si Ioana şi cu toată gaşca, după care am plecat spre Gura Humorului să înregistrez o piesă. Ne-a întâmpinat Sorin Poclitaru, Şeful de cooperativă La Bomba. La studio, am convenit să-mi mai schimb  câte ceva la "Defect Afectiv". Sorin m-a ajutat cu verurile, Ioan cu muzica şi a ieşit un "defect perfect" în final, numa că n-am mai avut vreme să o înregistram, dar va urma. Seara am chitărit din nou până pe la 2 şi, în afară de ochi roşii de fum, m-am ales cu o amintire plăcută, cu un concert reuşit. De asemenea, am avut surpriza, ca un domn, pe care (ruşine să-mi fie) am uitat cum îl cheamă, să vină şi să-mi aducă o pungă de pufarini,"ca să simt copilăria şi în Bucovina". Mi-a citit blogul. Sinceră să fiu, am rămas profund impresionată. Îl salut şi îi mulţumesc tare mult că m-a făcut să zâmbesc, că îmi urmăreşte activitatea şi că vine la concerte să mă susţină :).
A treia zi am plecat la Paşcani, la părinţii mei ca să vină Moş Nicolae. Am cântat, am povestit şi am construit un moment de răgaz.
În ce-a de-a patra zi am plecat până la Gura Humorului, la pizzeria cu fitil, unde am privit nişte copilaşi, care se distrau cu pizza, dulciuri şi "Nu mi-e frică de Bau-Bau". În aceeaşi zi şi-a serbat aniversarea Adi Beznă căruia îi urez La mulţi ani şi la mult folk. Seara am revenit în Suceava, pentru un concert în memoriam Adrian Păunescu. Acolo ne-am întâlnit cu Magda Puşcaş, cu grupul  Simbol şi cu Alexandra Andrei. De altfel, am dat şi peste nişte instrumentişti foarte buni. Am încheiat seara cu o Fierărie, cu un portret adevărat de la Paula, cu un pahar de vin şi cu arahide.
De dimineaţa amiezii ne-am pornit spre Cluj.
Cred că festivalul acesta aduce după el câteva elemente care îl fac să fie special: concertele în două locaţii cu un timp larg de desfăşurare şi fără nici un impediment în ceea ce priveşte comunicarea cu publicul, întâlnirile cu oameni primitori şi iubitori de muzică, lipsa stresului specific unui concurs, portrete "paulistice" şi aşa numita "piţă".
Le mulţumesc lui Ioan şi lui Ionuţ că au acceptat invitaţia mea, celor care au fost inspiraţi şi folk şi lung, şi tuturor celor care au avut plăcerea să vină să ne vadă.
La finalul acestor week-enduri fructuoase artistic, (mai sunt 9 ) va avea loc o altă sesiune de votare după clipurile din concerte ce vor fi postate pe youtube şi ForeverFolk. Dacă v-am plăcut, votaţi-mă. :)
Sunt cam "obo" , aşa că vă lipesc nişte poze şi vă salut.











joi, 2 decembrie 2010

Prin Bucovina, cântăm la Folklung!

Am de colindat Bucovina week-end-ul acesta.Am înţeles că pe acolo  ninge şi mă încântă vestea.
V-am mai povestit eu de Festivalul Folklung când  v-am stresat cu voturi şi alte plimbări de mouse-uri. 12 concurenţi în 12 săptămâni în fiecare vineri La Fierărie în Suceava şi în fiecare sâmbătă La Bomba în Gura Humorului.A venit şi rândul meu. Mă pornesc de la Cluj împreună cu Ioan Onişor şi Ionuţ Mangu spre Bucovina, plai cu flori, sau cu fulgi de nea, după caz.
Vineri, 3 decembrie ne găsiţi ancoraţi pe scenă în Pubul La Fierărie, iar sâmbătă 4 decembrie la pizzeria La Bomba. Asta începând cu orele 21.00. 

Vă aşteptăm!:)

marți, 30 noiembrie 2010

Prescriere pentru 1 Decembrie

În primul rând "La mulţi ani" tuturor Andreilor şi Andreielor. Interesantă ziua aceasta de 30 noiembrie, din mai multe motive. Iată câteva: Sf.Andrei (tragerea de urechi a celor ce poarta acest nume, băute, cadouri + visele pe care le-am avut în noaptea precedentă, noi fetele, care vrând, nevrând se sperie după noapte asta, se amuză sau iau de bună toată treaba şi se apucă să-l agaţe pe cel visat...mai aiurea e daca e proful de mate din eroare a subconştientului..sau mai sunt cazuri în care le spun prietenelor "-Dragă, l-am visat pe cutărescu. Am simţit eu că ne leagă ceva"...aviz să nu vă apropiaţi de el că de mult mă învârt în jurul lui :)) ...da, da, tare comică faza asta şi tare aş mai râde pe aceasta temă), şi a doua parte importantă e faptul că mâine e 1 decembrie şi asta aduce cu sine foarte multe în fiecare an.
Aşa că îl iau pe domnu 1 Decembrie de braţ şi vorbesc cu el într-un paragraf separat.O, da, începe iarna şi începem să simţim şi noi,  pământenii,  acestă schimbare în raport cu temperatura şi cu mass-mediatizarea Crăciunului.Începe ultima lună din an şi ne dăm seama  că a fugit timpul cu ski-urile şi că imediat se duce şi 2010. Toate astea ne vor trece sau nu prin minte mâine. Cert e că ne vom aminti  că e Ziua României. O să spuneţi: "da, da, o să sărbătoresc nenorocul de a mă fi născut în această ţară". Nu e chiar aşa. În ultimele zile, o data cu plimbarea mea prin Budapesta, am învăţat să-mi preţuiesc ţara, fiindu-mi tare dor de ea. Gândiţi-vă că am fost plecată doar 4 zile, în comparaţie cu mulţi români plecaţi de ani în afară.Şi, nu putem spune că nu avem o ţară frumoasă, cu oameni frumoşi şi deştepţi. Păcat că ne conduc oameni urâţi şi proşti. Dacă s-ar înlătura câteva neghine (destul de multe) am privi ţara în care trăim cu alţi ochi.Ar mai fi multe de spus, dar, pentru cei cărora le face plăcere, arunc o invitaţie pe mâine seară, la Pilula de folk, alături de Ionuţ Mangu, Roxana Zăpârţan şi Claudiu Aftimescu, în Le General (Eroilor., nr.18.,Cluj-Napoca), la cântat şi povestit.Vă aşteptăm cu drag!


That's all FOLKs!!:)

duminică, 28 noiembrie 2010

Hai-Hui prin Budapesta

Hallooo...
Sunt în camera de hotel şi mă uit la un Megasztar. Pot spune că românii sunt mai talentaţi d.p.d.v. muzical.
Asta e a treia zi de când sunt în Budapesta. Excursia a reprezentat premiul festivalului Invitaţie la Castel, alături de o chitară roşcată care şi-a primit numele de Fox şi de trofeu, pe care am onoarea să-l ţin un an :D. În prima zi ne-am plimbat mult pe Strada Vaci. Am fost la Irish & Music Pub. Pub-ul asta chiar are specific irlandez, dar nu-l dau pe ăla din Cluj sub nici o formă. Am mâncat un gulaş foarte bun ce-i drept. Am dat peste un fel de târg plin de mâncare ungurească, genţi de piele foarte scumpe şi foarte faine, păpuşi, chestii tradiţionale de-ale lor, handmade-uri. Am băut cel mai bun vin fiert din viaţa mea!!! Un vin roşu excelent care, Slavă Domnului, m-a încălzit. Am testat şi ceva bere ungurească. Mi-a plăcut Soproni destul de mult. Era să uit...am avut mare noroc de un tip din metrou pe care l-am rugat să mă ghideze oarecum. A fost super de treabă şi mi-a explicat cum a ştiut el mai bine, aşa că, o bilă albă pentru unguri! Apropo de metrou, n-am fost deloc încântată nici de preţurile biletelor, nici de staţii, nici de metrouri în sine. A trebuit să folosim forinţi.Nişte bani foarte ciudaţi din punctul meu de vedere...:D. Ar trebui să mai taie şi ei din zero-uri cum am făcut noi :D.
Hotelul îmi place foarte mult. Seamănă cu o cabană sau cu un Castel Bran modern, datorită pereţilor albi împodobiţi cu lemn de cireş şi a mobilierului de cireş. Am televizor cu 16 programe în limba maghiară. Nu,nu, mint. Cu 14 în maghiară şi 2 în germană.
Am dormit 12 ore dusă.
A doua zi m-am trezit cu iarna în fereastră .Mă aşteptam să ningă pentru că ninsese în Cluj cu o zi înainte. Mare tam-tam s-a făcut pe net cu venirea zăpezii. Cam cum s-a făcut cu analfabeţii care "Nu Ştiu" pluralul la telecomandă.Mă rog...Prin zăpadă am plecat să mai vizităm câte ceva. Am ajuns tot pe strada Vaci, dar pe partea cealaltă. Am părăsit Pesta, am traversat podul spre Buda :D. De pe podurile acestea se vede superb Dunărea şi, probabil că noaptea, se vede şi mai frumos. Am ajuns până la Statuia Liertăţii. Felul în care se vedeau cele două oraşe de sus, m-a impresionat cel mai mult.Am ajuns şi la Basilica Sfântul Ştefan. Am şi îngheţat de frig, sinceră să fiu. Am fost şi în câteva cafenele tare drăguţe.
Ideea e că abia aştept să mă întorc în Cluj. M-am săturat ca toată lumea în jurul meu să vorbească maghiară şi să nu înţeleg...:D. Mă mai duc din când în când să vorbesc în engleză cu recepţionera sau recepţionerul.
Probabil că iar o să dorm vreo 12 ore şi mă bucur. Aşa reuşesc şi eu să mă odihnesc la sfârşit de an.
Budapesta, keosi de  găzduire !












marți, 23 noiembrie 2010

Pilula de folk.Spitalul de copii.

Drăgălaşii mei (:D), mâine (24 noiembrie, zi mirifică de miercuri), la Clinica Le General se mută Spitalul de copii.Nu degeaba mi-a fost dor  zilele trecute, de copilărie.Iată că acum am ocazia să mă manifest împreună cu Dr. Ionuţ Mangu, Roxana Zăpârţan, Claudiu Aftimescu, Mara şi Sorana Trif. O să ne jucăm cu chitările şi-o să facem buchete de cântecele ale copilăriei sau despre copilărie. 
Lăsăm copiii din noi să vorbească şi să cânte.
Vă  aşteptăm!
Şi-atât..deja e târziu şi eu tre să fac nani.

luni, 22 noiembrie 2010

Cu trupa Maya în "Le General"

Sâmbătă, în " Le General", am avut plăcerea să cânt alături de Trupa Maya,  având statutul de backing-vocal.

Se pare  că " Le General " a devenit a doua , mai bine zis a treia mea casă. Tocmai de aceea s-a creeat o atmosferă familiară. Public numeros, o grămadă de prieteni, oameni noi interesanţi...foarte tare, frate! :D
Sinceră să fiu îmi şi place tare mult muzica lor şi mă regăsesc în ea. Mishu, Roli, Sorin, Tudor, nişte oameni super faini, care se dedică enorm trupei şi  cu care mi-e drag să lucrez.
După noi, au urmat Stereofeelings care au mişcat bine publicul din ambele puncte de vedere.Îi salut şi îi felicit.

În câteva cuvinte, o experienţă şi o colaborare  frumoasă.
Le mulţumesc fetelor de la FlipFlop că au venit cu aparatul şi cu geana pe noi  :).
Câteva poze:




Toate cele bune!

vineri, 19 noiembrie 2010

"Dar ochii mi-au rămas de copil..."

Vă salut!
Mănânc pufarini. Vă trimit  câţiva şi vouă. Sunt dulci şi-mi amintesc de copilărie. Cred că tuturor ne amintesc pufarinii de copilărie. Ieri mi-a fost dor de toţi cei pe care i-am cunoscut şi care mi-au oferit un zâmbet. I-aş păstra pe toţi în viaţa mea şi i-aş teleporta la mine din când ăn când. Aşa aş avea casa plină, plină de ochi de culori diferite, plină de mâini aspre sau catifelate, cu degete subţiri sau groase, cu frunţi late sau înguste, cu buze cafenii, roşiatice, rozii .Cât de interesante sunt mâinile oamenilor şi cât de mult arată despre ei. După cum spuneam, aş avea casa plină de viaţă. Dar timpul ne poartă departe, ne separă, ne îmbătrâneşte, ne schimbă. Drept e că tot el alină mările, opreşte furtunile din noi o dată cu trecerea lui, aşează pe răni comprese de mătăsuri de amintire. Nu-mi mai amintesc atât de multe amănunte din copilăria mea şi deplâng asta şi mi-e teamă că aşa o să uit şi ceea ce trăiesc acum. Uitarea ne face să trăim mai departe după ce am trăit.Ne spunem des...Aş vrea să uit...Păcat.Eu n-aş vrea să uit.Mi-e de ajuns sa pierd emoţia ca să încapă una nouă. Mi-e dor de copilărie, mi-e dor de multe...şi dorul are o durere fermecătoare, de care eşti mândru că o ai, fiindcă simţi că ai avut ceva extraordinar...
Copilăria este într-adevăr pe corzile chitării lui Marius Baţu şi a lui Eugen Baboi.Poesis. Mai poetic de-atât nu se mai poate. Emoţia dorului am simţit-o datorită lor, aseară, în Irish Music Pub, la Joia De Folk Sub Felinare. Muzică divină. Nu ştiu ce-aş putea spune mai mult. Un recital extraordinar.
Am avut bucuria să deschid seara, alături de Ionuţ Mangu .Am cântat o piesă mai nouă: Joc de fluturi, care vorbeşte despre copilărie, e jucăuşă şi simplă. Mă bucur tare că a plăcut. Refrenul ei poartă o întrebare: Ce simt fluturii atunci când se îndrăgostesc? Vă provoc să găsiţi un răspuns la această întrebare şi să-l lăsaţi la comentarii. Poate reuşesc să compun o piesă răspuns .:)
Aseară au mai cântat Roxana Zăpârţan şi Claudiu Aftimescu, colegii mei de la Pilula de folk :).Roxana ne-a făcut o "Mărturisire sensibilă" şi Claudiu ne-a înveselit.
Au fost alături de noi echipa de la FolkBlog şi echipa de la FlipFlop,cărora le mulţumesc.Mi-am permis, din nou să împrumut nişte poze :D







Vă recomand "Doar ochii" de la Poesis.
http://www.youtube.com/watch?v=wQyfUJJWQTU

Să nu cumva să uit...Mâine seară e concert Maya şi Stereofeelings în Le General de pe la 21:00.Ne vedem acolo!
Să-mi răspundeţi la întrebare până una, alta.
Acum, mă întorc la pufarinii mei şi vă zâmbesc...

marți, 16 noiembrie 2010

Azilul de nebuni în Le General

Mâine seară (o să fie miercuri,da?), pe la orele 21:oo, clinica Le General se transformă în azil de nebuni. O să sărim cu toţii de pe fix, pe folk şi alte zăngăneli asemenea.
Dr. Mangu vine cu următorii pacienţi:
Mirona Pascu ( WWW.MIRONEASCA.COM) <-cLick that :D
Claudiu Aftimescu
Alexandra Sidor (Alejandra Sidorciuc)
Claudia Ciobanu (adică eu :D )

Vă aşteptăm cu cămăşile de forţă!

luni, 15 noiembrie 2010

Cântăreli ; FolkLung

Hey!Hey!
M-am întors în Cluj :) .Am avut vineri un concert cu Ciprian Cotruţă şi Florin Monu la Fierărie,în Suceava şi sâmbătă am cântat la mine în oraş în concertul Magdei Puşcaş şi al lui  Ioan Onişor. În primul rând simt nevoia să-mi spun impresiile. Fierăria a avut parfumul întoarcerii la casa bunicilor. O atmosferă caldă, lumânări, multă lume. A fost ciudată starea mea în seara respectivă. Ce a fost bine e că mi-am amintit de copilărie. Mi-e dor de iernile cu bunicii şi a fost  interesant să regăsesc acea senzaţie la Fierărie, la concert. Florin face o pantomima foarte tare, aşa că am şi râs în acea seară. O să-mi fie dor.Oameni buni şi dragi. La Castani am fost de-a binelea acasă. S-au citit poezii, Magda şi Ioan au cântat extraordinar, totul bine.
Astăzi am aflat că datorită voturilor voastre, particip la FolkLung. Aşa că, undeva prin luna februarie, când sper să şi ningă frumos, o să am un concert La Fierărie (Suceava) şi unul La Bomba (Gura Humorului). Vă mulţumesc tuturor :).
Îi felicit pe ceilalţi concurenţi. Multe piese mi-au plăcut şi mulţi dintre ei îmi sunt buni prieteni. As vrea să ne respectăm unii pe ceilalţi chiar dacă suntem într-o competiţie. Eu una văd totul ca o experienţă foarte faină.
Despre cine şi cum a mai fost acceptat în cadrul festivalului puteţi citi pe ForeverFolk .
Cam atât deocamdată.

Vă las o piesă nouă de ascultat : http://www.youtube.com/watch?v=vVzNYvt3dGY  .
Piesă pe care am grăbit-o din păcate, dar sper să am o variantă mai bună în curând. Mulţumesc cantafabule!
Numai bine!

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

În memoriam Adrian Păunescu

Adrian Păunescu a fost şi este pentru mine un mare poet,  căruia îi datorez superbele poezii pe care mi le citea mama când eram mica şi cântecele folk pe care mi le cânta tata. Acum îi datorez şi ceea ce cânt eu. A fost un om complet din punct de vedere artistic. A creat o legătură între oameni, i-a învăţat să lupte pentru visele lor. Lăsăm la o parte alte aspecte cu care sunt şi nu sunt de acord. E o poveste care n-are de-a face cu arta ,aşa că nu mă interesează.
Miercuri, la Pilula de Folk, l-am comemorat pe Adrian Păunescu. A fost foarte multă lume, s-a cântat, s-a recitat. Ionuţ Mangu, Claudiu Aftimescu, Mirona Pascu,Mara, Roxana Zăpârţan, Mishu Călian, Emeric Imre, Ioan Onişor au cântat în acea seară în care s-a încercat şi de multe ori s-a reuşit (:D) o atmosferă caldă, boemă, păunesciană. Am cântat piese pe versurile poetului, piese proprii şi piese care ni s-au părut potrivite.
M-am bucurat mult de prezenţa lui Emeric Imre , care mi-a transmis o emoţie profundă chiar inainte de a intra pe aşa numita scenă. De data aceasta n-am mai cântat singură, am cântat alături de Mishu Călian, căruia îi mulţumesc şi îl felicit pentru abordarea "chităricească" foarte inspirată şi complexă.
Altături de noi a fost echipa Flip-Flop de la care am  furăcit  nişte poze :









"Să-ţi spun că încă nu-i târziu.
Ruina e departe,
Iar eu cu inima te ştiu
Pe viaţă şi pe moarte.

Aş sta aici, pe-acest prundiş

Pe care-mi este bine,
Ca vremii, pus hotar pieziş,
Să-mbătrânesc de tine.

Să-mi sugă oasele-n pământ

De parcă oase-aş plânge,
Să fiu doar calcar şi cuvânt
Şi-un ultim strop de sânge."



("Poetul" - Adrian Păunescu)