E ciudat cât de repede s-a făcut întâi septembrie. Mă aşteptam să fie vară la infinit sau cel puţin încă mult timp. Au fugit lunile cu accelerate şi rapide. M-am trezit dimineaţă în prima zi de toamnă (oficial). Anotimpul asta mă schimbă foarte mult. Recapitulez toată vara şi mă opresc la momentele speciale pe care nu le vroiam trecute, la alegerile proaste pe care le-am făcut, la oameni care m-au dezamăgit sau la oameni pe care i-am dezamăgit şi încep să analizez. Aproape toată toamna analizez. Cam până ninge. Şi nu-i vina mea. Frunzele astea care vor cădea curând, vântul, ploile, noaptea prea lungă şi prea goală, toate, împreună, încep să mă înnebunească. Şi ca să fiu sigură că nu-mi revin, ascult şi muzică de amorţit cu capul pe masă, în gol, în cel mai gol.
Spun că e o diferenţă mare între mine-toamna şi mine-celelalte anotimpuri. O să spuneţi sigur că fiecare devine aşa toamna. Da, într-o oarecare măsură. Dar noi, cei născuţi în lunile astea, resimţim mai tare şi problema-i că ne place.
Liniştea dinaintea furtunii.
Vino, toamnă, să plantezi un "eu" profund şi să mă laşi să mă (re)culeg.
Pe 15 septembrie, vin la a doua mea casă, la prietenii de care mi-e foarte dor, la oraşul "soul-mate" Cluj Napoca, să cânt.Aşa că, vă aştept în Barrels Pub să ne revedem şi să sărbătorim toamna împreună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu