vineri, 21 martie 2014

Ziua poeziei

      Ea și-a aprins țigara, a luat stiloul în mână și a scris. A scris mult, până când n-a mai știut dacă traia prin cuvinte sau cuvintele trăiau prin ea. A renunțat la ieșiri și la plimbările ei lungi prin parc. N-a deschis ușa nimănui multă vreme.  
       El a sunat într-o zi și i-a spus că pleacă. Ea n-a crezut niciodată în oameni, așa că a fumat de două  ori mai mult, a ascultat o oră Miles Davis și a scris mai departe. Până într-o zi când a adormit. Cuvintele ei s-au scurs pe masă ca o cafea dulce-amară. În cameră, vântul mișca perdelele și treceau decenii ca tu să te poți trezi. Să te trezești și să bei din câteva pagini o viață de om dedicată cuvântului. Ea s-a scris pe ea, ca o Ană a lui Manole, și-a purtat harul ca o piatră a lui Sisif.
        Și astăzi, le mulțumim lor, tuturor celor care ne-au deschis ochii prin versurile lor.
        La mulți ani, poezie! Să ne trezești în continuare pe cei care avem ochi de deschis.

joi, 20 martie 2014

Cămăși de noapte

        Aseară m-ai întrebat câte cămăși de noapte am. Ei bine, am una albă, cu care să desenăm  stele pe tavan când ne plictisim de seriale polițiste, una roz, în care să-ți cuibărești capul, visând la o înghețată cu nuci, una roșie, pentru nopțile în care mă vrei mai mult decât într-o carte de Miller, una neagră, dacă fulgeră afară și e prea multă lumină în cameră. A...și una cu dantelă. Se asortează cu pielea lunii pline și dacă mă lași să-ți povestesc despre ea, te las să mă săruți de două ori de noapte bună.
       Cămășile mele de noapte au personalitate. Nu sunt doar pentru îmbrăcat sau dezbrăcat, sunt pentru diversitate, deci continuitate. Da, ai auzit bine. Toată lumea știe că diversitatea e bună pentru tine. Doar că eu trebuie să știu să-ți arăt unde să o cauți. Ai tu senzația că te surprind, dar, de fapt e vorba de niște cămășuțe. E vorba despre a fi femeie.
       Hai, lasă ceaiul acela, că s-a răcit. Am să-ți fac tot eu altul mai bun. Mai bun, și mai bun...din ce în ce mai bun.

       

joi, 6 martie 2014

De 8 martie

        Hei, hei, hei! A venit luna martie! În sfârşit, ca un ursuleţ, ies şi eu de la hibernat. Nu ştiu ce-i cu iarna asta afurisită, dar mă face să vreau să stau în casă şi să mă uit la seriale. Cum vine primăvara parcă prind viaţă. Şi nu vine oricum. Noi, românii, avem un mod extraordinar de a o sărbători.
       Mărţişoare, ghiocei, zambiluţe şi urări de bine. Cred că 1 martie şi 8 martie sunt două din puţinele zile în care sărbătorim tradiţional. Asta mă încântă foarte tare. Bineînţeles că sunt nişte sărbători comerciale (nu ne simţim bine dacă nu cheltuim o căruţă de bani pe chilipiruri de prost gust), dar totuşi nu zic nu la o sforiţă alb-roşie.
      Plus că martie e ziua femeii, ziua mamii. Îmi amintesc cu drag că atunci când eram mică desenam felicitări pentru mama. Cu siguranţă erau mult mai apreciate decât un mărţişor de argint cumpărat din Cora. Ideea generală e că ne-am pierdut în lucruri scumpe şi de nimic. Cu ocazia acestei perioade, recunoaştem încă o dată că banii pun preţ pe noi, nu noi pe bani. Ar trebui să ne ataşăm de oameni, nu de obiecte, pentru că un televizor cu plasmă nu îţi dă mâna să te ridici, nu îi pasă ce faci sau cum te simţi şi nu te sună să verifice dacă ai mâncat ceva azi. Iar dacă preţuim obiecte, atunci să aibă valoare sentimentală, să fie legate direct de cineva drag.
     Va fi 8 martie, iar eu nu voi putea să-mi strâng mama în braţe şi să-i mulţumesc că m-a crescut, că m-a iertat şi că mă iubeşte, pentru că e departe de mine. În schimb, voi putea să cânt pentru voi, pe 7 martie, la Casa Tauffer şi pe 8 martie la Zorki Photo Cafe. Vă aştept să sărbătorim prin muzică.
      Cam atât pe săptămâna asta. Iubiţi-vă femeile, pentru că plâng mult şi au nevoie de pupici ca să-şi revină. :)

P.S. Am reuşit să filmăm câte ceva. Vă las o bucată aici.