Ziua poeziei

      Ea și-a aprins țigara, a luat stiloul în mână și a scris. A scris mult, până când n-a mai știut dacă traia prin cuvinte sau cuvintele trăiau prin ea. A renunțat la ieșiri și la plimbările ei lungi prin parc. N-a deschis ușa nimănui multă vreme.  
       El a sunat într-o zi și i-a spus că pleacă. Ea n-a crezut niciodată în oameni, așa că a fumat de două  ori mai mult, a ascultat o oră Miles Davis și a scris mai departe. Până într-o zi când a adormit. Cuvintele ei s-au scurs pe masă ca o cafea dulce-amară. În cameră, vântul mișca perdelele și treceau decenii ca tu să te poți trezi. Să te trezești și să bei din câteva pagini o viață de om dedicată cuvântului. Ea s-a scris pe ea, ca o Ană a lui Manole, și-a purtat harul ca o piatră a lui Sisif.
        Și astăzi, le mulțumim lor, tuturor celor care ne-au deschis ochii prin versurile lor.
        La mulți ani, poezie! Să ne trezești în continuare pe cei care avem ochi de deschis.