Aseară m-ai întrebat câte cămăși de noapte am. Ei bine, am una albă, cu care să desenăm stele pe tavan când ne plictisim de seriale polițiste, una roz, în care să-ți cuibărești capul, visând la o înghețată cu nuci, una roșie, pentru nopțile în care mă vrei mai mult decât într-o carte de Miller, una neagră, dacă fulgeră afară și e prea multă lumină în cameră. A...și una cu dantelă. Se asortează cu pielea lunii pline și dacă mă lași să-ți povestesc despre ea, te las să mă săruți de două ori de noapte bună.
Cămășile mele de noapte au personalitate. Nu sunt doar pentru îmbrăcat sau dezbrăcat, sunt pentru diversitate, deci continuitate. Da, ai auzit bine. Toată lumea știe că diversitatea e bună pentru tine. Doar că eu trebuie să știu să-ți arăt unde să o cauți. Ai tu senzația că te surprind, dar, de fapt e vorba de niște cămășuțe. E vorba despre a fi femeie.
Hai, lasă ceaiul acela, că s-a răcit. Am să-ți fac tot eu altul mai bun. Mai bun, și mai bun...din ce în ce mai bun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu