De ieri până azi a trecut un anotimp. Am clipit şi-au căzut frunze de pe gene Se teme gândul de viforul de noapte Care geme urletul din Melpomene. S-au sfidat vulcanii şi aleargă iute Pe leagănul gol al vieţii de gheaţă. O ceaţă în trupul umbrit selenar Pe calea Lactee nici urmă de rază. Neptun deşartă cutremur în mare, Altare de sârmă din stele dărâmă… O Venus nebună îl strigă amarnic, Răsună femeia a clopot de lună. Se-ntunecă cerul,ne naştem din el, Alunec de mână cu tine, în lume, Măcel de-anotimpuri fără contur. De tine depinde,o mână mă ţine. Şi laşi să descresc într-un cosmos Atât de străin,de hain,de haotic . Narcotic îmi eşti,în piele îţi creşte O venă mai plină ca vena supremă. Cad.Mă ridic.Mă detest.Mă accept, În mii de milenii agonic mă pierd. Se-ntrec să mă fulgere norii divini De sus.Iar de jos,simt nervii marini. Se sparge valul de stânca erodată. Cu mâna dreaptă dai marea la o parte. Apari în faţa mea,bărbat sau demon Cutremur,tridentul tău cere cutremur. Ne-ai distrus.Cădem în gol din nou, Ecou de harfă în timpul scurs din mine, Un alt pământ ne ţine în picioare, În continuare,mă ţii de mână strâns. Rămâi cu mine într-un infinit. Dar şi acum mi-e teamă de o forţă, Uit ce mi-e dat sa-mi fie amintit. Te simt .Îmi e de-ajuns.Te simt. Să nu te-ntrebi cine sunt sau cine eşti. Poveşti s-au scris prea multe despre noi. Ceva în amintire parcă am … Să spunem că sunt Eva,tu Adam… De ieri până azi au trecut milenii, E dimineaţă-n visul meu,departe E o carte.Dar e ascunsă .Dragul meu, Hai să uităm ce am făcut azi-noapte. | |||
vineri, 29 octombrie 2010
Legendă de noapte
Am înnebunit puţin astăzi şi-am scris o poezie din nebunia asta.Am pus zeii la bătaie,bărbatul şi femeia într-o evoluţie diferită.Şi m-am scos cu o legendă.De noapte...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu