duminică, 28 noiembrie 2010

Hai-Hui prin Budapesta

Hallooo...
Sunt în camera de hotel şi mă uit la un Megasztar. Pot spune că românii sunt mai talentaţi d.p.d.v. muzical.
Asta e a treia zi de când sunt în Budapesta. Excursia a reprezentat premiul festivalului Invitaţie la Castel, alături de o chitară roşcată care şi-a primit numele de Fox şi de trofeu, pe care am onoarea să-l ţin un an :D. În prima zi ne-am plimbat mult pe Strada Vaci. Am fost la Irish & Music Pub. Pub-ul asta chiar are specific irlandez, dar nu-l dau pe ăla din Cluj sub nici o formă. Am mâncat un gulaş foarte bun ce-i drept. Am dat peste un fel de târg plin de mâncare ungurească, genţi de piele foarte scumpe şi foarte faine, păpuşi, chestii tradiţionale de-ale lor, handmade-uri. Am băut cel mai bun vin fiert din viaţa mea!!! Un vin roşu excelent care, Slavă Domnului, m-a încălzit. Am testat şi ceva bere ungurească. Mi-a plăcut Soproni destul de mult. Era să uit...am avut mare noroc de un tip din metrou pe care l-am rugat să mă ghideze oarecum. A fost super de treabă şi mi-a explicat cum a ştiut el mai bine, aşa că, o bilă albă pentru unguri! Apropo de metrou, n-am fost deloc încântată nici de preţurile biletelor, nici de staţii, nici de metrouri în sine. A trebuit să folosim forinţi.Nişte bani foarte ciudaţi din punctul meu de vedere...:D. Ar trebui să mai taie şi ei din zero-uri cum am făcut noi :D.
Hotelul îmi place foarte mult. Seamănă cu o cabană sau cu un Castel Bran modern, datorită pereţilor albi împodobiţi cu lemn de cireş şi a mobilierului de cireş. Am televizor cu 16 programe în limba maghiară. Nu,nu, mint. Cu 14 în maghiară şi 2 în germană.
Am dormit 12 ore dusă.
A doua zi m-am trezit cu iarna în fereastră .Mă aşteptam să ningă pentru că ninsese în Cluj cu o zi înainte. Mare tam-tam s-a făcut pe net cu venirea zăpezii. Cam cum s-a făcut cu analfabeţii care "Nu Ştiu" pluralul la telecomandă.Mă rog...Prin zăpadă am plecat să mai vizităm câte ceva. Am ajuns tot pe strada Vaci, dar pe partea cealaltă. Am părăsit Pesta, am traversat podul spre Buda :D. De pe podurile acestea se vede superb Dunărea şi, probabil că noaptea, se vede şi mai frumos. Am ajuns până la Statuia Liertăţii. Felul în care se vedeau cele două oraşe de sus, m-a impresionat cel mai mult.Am ajuns şi la Basilica Sfântul Ştefan. Am şi îngheţat de frig, sinceră să fiu. Am fost şi în câteva cafenele tare drăguţe.
Ideea e că abia aştept să mă întorc în Cluj. M-am săturat ca toată lumea în jurul meu să vorbească maghiară şi să nu înţeleg...:D. Mă mai duc din când în când să vorbesc în engleză cu recepţionera sau recepţionerul.
Probabil că iar o să dorm vreo 12 ore şi mă bucur. Aşa reuşesc şi eu să mă odihnesc la sfârşit de an.
Budapesta, keosi de  găzduire !












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu